Cristian Ciceu

INTERVIURI

17/09/2021

Foto: Robert Puteanu

CRISTIAN CICEU — este unul din puținii chitarişti români activi în domeniul jazz-ului improvizat, orientat spre muzica ambientală. Tehnica lui include refrene extensive, procesări digitale şi manuale şi chitara deja acordată. Rezultatele sunt complet improvizate, melodia şi textura, sunetele de fundal ambientale care inspiră o atmosferă cinematică şi viziunea lui minimalistă asupra jazz-ului contemporan.

Insula: Ce te-a impulsionat să alegi această formă de expresie?

 Cristian Ciceu: Dacă intrebarea se referă la actul muzical în sens clar, atunci aș spune că muzica rezultă dincuriozitate și vine să răspundaă la o anumită curiozitate. Dacă întrebarea se referă la modul particular în care am ajuns în acest moment să înteleg și să practic, atât cât mă pricep, improvizația muzicală prin intermediul chitarei electrice, atunci asta ține de explorarea a ceea ce se întamplă când elimini parțial sau total elementele canonice de tonalitate, armonie, formă. Un întreg univers survine atunci când sunetul explodează dincolo de simpla notămuzicală și de compoziția fixată pe o partitură.

Insula: Te-ai gândit vreodată să renunți la chitară? Dacă da, de ce?

 C.C.: Nu. Există, ce-i drept, și alte instrumente care fascinează, cum ar fi vasta familie a “lăutelor” – de la sitar, saz, oud, koto, buzuki, banjo, mandolina sau cobza – cu care chitara este evident inrudită, sau cum ar fi pianul sau instrumentele tradiționale de percuție, față de care prefer sa răman naiv, pentru a ma putea bucura “altfel” de ele.

Insula: Există artiști contemporani din domeniul muzical care te inspiră?

C.C.: Evident, însă lista ar fi prea lungă. În ultima instanță te influențează tot ceea ce asculți voluntar sau involuntar.

Insula: Ai știut dintotdeauna ce vrei să faci?

C.C.: Când ți-e clar zi de zi ceea ce ai de făcut trăiești, de fapt, exclusiv în trecut.

Insula: Pornind de la premisa că jazzul este doina afro-americanilor crezi că are ceva în comun cu doina noastră?

C.C.: Categoric nu! Premisa este mult prea simplificantă, ca să nu spun, chiar falsă, iar orice tip de conexiuni în artă nu se postulează, ci se pun în practică pur și simplu. Jocurile de acest fel au totuși doza lor de farmec și merităexplorate. Probabil nu sunt eu persoana potrivită pentru așa ceva.

Insula: În 27 și 28 august vei performa la The Cosmic House alături de Patricia Marchiș în urma colaborării cu INSULA Creative Hub. Ce așteptări ai de la această întâlnire?

C.C.: Întrebarea cea mai dificilă din tot setul! Nu așteptările mele sunt importante aici, ci ne-așteptările publicului. Sper ca la final să fiu și eu la fel de surpins de rezultat ca cei care ne vor fi ascultat.

Insula: Insula Creative Hub este cel mai tânăr spațiu cultural din Cluj-Napoca. Ce le transmiți celor care îi vor călca pragul?

C.C.: Să vină cu încredere și fară prejudecăți.

 

ULTIMELE POSTURI

1709, 2021

Nicolas Leș

By |September 17th, 2021|INTERVIURI|

Insula Creative Hub vă invită să urmăriți seria de interviuri cu artiștii din Meta Form Days, pe care îi veți putea întâlni în perioada 27-29 august, la The Cosmic House. Astăzi vorbim cu Nicolas Leș, un ”persecutor” al cenzurii și al superficialității umane.

1709, 2021

Cristian Ciceu

By |September 17th, 2021|INTERVIURI|

Cristian Ciceu este unul din puținii chitarişti români activi în domeniul jazz-ului improvizat, orientat spre muzica ambientală. Tehnica lui include refrene extensive, procesări digitale şi manuale şi chitara deja acordată. Rezultatele sunt complet improvizate, melodia şi textura, sunetele de fundal ambientale care inspiră o atmosferă cinematică şi viziunea lui minimalistă asupra jazz-ului contemporan.

2906, 2021

Opening Days

By |June 29th, 2021|AVIZIER|

Se lucrează. Intens. Neobosit. Peste valurile de căldură sau ultimele știri. Unde? La The Cosmic House. Cum? Împreună cu Insula Creative Hub, Vernisaj Moving Hub, Mendel Collective, Alina Damșa , Cătălin Bocîrnea, Central Station Gallery.